„Mă simțeam superior tuturor colegilor mei, măcar pentru enormul efort pe care-l cheltuiam pentru a-mi adânci cultura [...] Dar eram mai mult decât atât. Mă aflam în plină criză de pubertate, mă descopeream, mai ales la întâlnirile cu fete de vârsta mea, cât sunt de timid și de neatrăgător, în comparație cu unii din prietenii mei. Criza aceasta a mers agravându-se pâna la sfârșitul liceului. Probabil că datorită ei n-am mai ajuns să termin romanul. La un moment dat am simțit că nu mai pot scrie decât la persoana I, ca orice fel de literatură, în afară de cea direct sau indirect autobiografică, n-avea nici un sens. Așa am început Romanul adolescentului miop [...]“ - Mircea Eliade, Memorii.